Cuprins
Lansarea unui curs online în completarea celor fizice poate aduce nenumărate avantaje atât pentru tine, cât și pentru cursanții tăi. Iată zece motive pentru care ar trebui să iei în considerare această inițiativă:
Accesibilitate extinsă
Dacă înainte cursurile fizice erau purtate de obicei cu un număr restrâns de persoane, de regulă persoane din orașul în care activați sau orașe din vecinătate, cursurile online vin cu avantajul de a ajunge la un public mai mare, inclusiv la persoane care nu pot participa la cursuri fizice din diverse motive, cum ar fi distanța, obligațiile personale sau alte impedimente.
Flexibilitatea programului
Ca trainer online, ai șansa de a-ți organiza propriul program de lucru și de a-ți gestiona timpul în funcție de preferințele și nevoile tale. Această flexibilitate îți permite să ai un echilibru mai bun între viața personală și cea profesională. Sunt de părere că este un lux șansa la un stil de viață ca acesta.
Economisirea timpului și a costurilor de călătorie
Atunci când cursurile tale devin tot mai căutate și vrei să te adresezi unui public tot mai mare, deplasarea ta în alte orașe este esențială. Acum, prin participarea la cursuri online elimini obligativitatea de a călători până la locația fizică a cursului, economisind timp și bani atât pentru tine, cât și pentru cursanții tăi. În plus, ai nevoie de închirierea unui spațiu pentru a le susține, eventual și a transportului sau a altor materiale fizice.
Diversitatea materialelor
Predarea de cursuri online îți oferă posibilitatea de a aplica o varietate de metode și tehnici de predare pentru a-ți livra cursurile, printre care videouri, prezentări, activități interactive, probe practice explicate sau alte resurse multimedia, care pot îmbogăți experiența de învățare a cursanților tăi .
Monitorizarea progresului cursanților
Platformele online de învățare oferă instrumente pentru monitorizarea progresului cursanților tăi, permițându-ți să urmărești activitatea lor și să le oferi feedback și asistență individualizată, participând în mod real la progresul lor.
Extinderea potențialului de venit
Lansarea de cursuri online îți poate oferi o oportunitate de a-ți extinde potențialul de venit, ba chiar te poate ajuta să câștigi și de cel puțin 2 ori peste medie ( după ce înveți puțin regulile ,, jocului ’’), permițându-ți să atingi un public mai larg și să oferi cursuri suplimentare sau specializate, pe lângă cele fizice, pentru care poți percepe tarife suplimentare în funcție de nevoile cerute.
Păstrarea relevanței în era digitală cu un curs online
Într-o lume în continuă evoluție digitală, lansarea de cursuri online te poate ajuta să rămâi relevant și competitiv în domeniul tău de activitate, adaptându-ți metodele de predare la noile tehnologii și preferințe. Pe scurt, ești forțat să te dezvolți continuu, ceea ce îți va îmbunătății stilul de viață.
Creșterea recunoașterii și reputației tale
Lansarea de cursuri online poate să pună niște piloni importanți în reputația ta ca expert în domeniul tău și poate crește recunoașterea și vizibilitatea personală sau a brandului tău în comunitatea online sau pe piață. Cu câtești mai vizibil, cu atât devii mai căutat.
Actualizarea mai simplă a conținutului
În mediul online, poți actualiza ușor conținutul cursurilor tale pentru a reflecta cele mai recente descoperiri, tendințe sau schimbări în domeniul tău de activitate. Este o unealtă ce te învață să te acomodezi cu incertitudinea și cu schimbările. Pe lângă asta, te ajută să rămâi relevant și să oferi informații actualizate.
Construiește-ți comunitatea
De îndată ce îți începi primul curs online, se va forma o comunitate de persoane cu aceleași păreri și ideologii. Te conectezi cu oameni ca tine cu care mereu o să împărtășești idei sau cu care să te sfatuiești. Mai multe relații, mai multe conexiuni. Un curs online trebuie să fie o comunitate vie, nu o simplă teorie. Cele mai excelente cursuri dispun de forumuri unde cursanții pot interacționa unii cu alții și se pot ajuta reciproc.
Cu cât trece mai mult timp după ce o sesiune este găzduită, cu atât mai puțină muncă va fi necesară din partea unui trainer. Acest lucru menține lucrurile interesante pentru ei în timp ce își continuă educația. Le oferă ceva nou pe care să îl aștepte cu nerăbdare în timp ce lucrează la asta. Prin felul ăsta îți poți delega munca mai ușor.
Îți poți încărca conținutul și pe o platformă de cursuri online. Una din cele mai cunoscute este Udemy. Aici trainerii din întreaga lume își pot încărca cursurile din diverse domenii și pot fi achiziționate și urmate de oricine.
Exemplu de platformă de curs online al unui trainer: Miruna Radu
Acestea sunt doar câteva motive pentru care ar trebui să iei în considerare lansarea de unui curs online. Combinarea celor două modalități de predare poate oferi o experiență de lucru mai bogată și mai adaptată nevoilor variate ale cursanților tăi, cât și nevoilor tale. Odată ce treci peste primele provocări și îți intri în ritm, o să îți placă mult și nu o să vrei să te mai întorci la un job.